Friday, May 09, 2008


si asta-i buni:) in rolul de om serios al casei.

Cainele-sonerie.

o rasa speciala, descoperita de buni. in ea intra toti cainii mici, cu picioare scurte, care latra mult si ascutit. dupa mine sunt niste piticanii enervante, dupa ea sunt niste creaturi minunate, deosebit de folositoare omului. poti sa-i tii liberi prin curte, nu musca musafirii, nu te musca nici pe tine, nu fug dupa gaini, sunt usor de manevrat si toata ziua n-au alta treaba decat sa latre cand iti intra cineva pe poarta. adica te-anunta.

un astfel de caine-minune i-ar indeplini lu buni doua vechi dorinte: sa fie si ea, ca toti stapanii care se respecta, mai mare decat cainele curtii si sa dispara soneria de la poarta, sonerie despre care a zis mai demult ceva ce mi-e rusine sa zic acum. poate daca as bea ceva inainte :D




izvorul negru reloaded

n-a mai ramas mare lucru din izvorul negru. cam asta am gasit cand am ajuns acum. noroc ca peste toate gunoaiele are grija iarba sa creasca si sa faca iar frumos si ordine.

cand am vazut ca au pus indicator pentru izvorul negru aproape ca m-am bucurat, desi la cati oameni trec pe-acolo acum e cam inutil si na, cam sparge atmosfera aia de padure neumblata. m-am gandit: "ia uite ca s-a gandit cineva sa valorifice resursele turistice ale zonei, mama mama!! a ajuns europa la buni-n frasinis". indicatorul saracu... nu stiu ce cauta acolo. de-aia s-a si zbarcit asa, de frica si singuratate, ca-n afara de doua trei pet-uri nu prea avea cu cine sa converseze pe-acolo. probabil in 3 ani o sa-l inghita si pe el padurea, asa cum a inghitit tot ce-a intrat vreodata in ea din afara.

chiar aici era casa padurarului. erau o gramada de oameni, avea multi copii, nepoti, nu stiu ce erau, da era tot timpul agitatie la el in curte, nici nu stiu daca avea gard, in orice caz daca avea se vedea prin el, o fi fost gard de-ala pitic. gainile umblau libere peste tot. avea multe fete care isi faceau de lucru pe langa casa, radeau, se strigau, chemau pasarile la mancare, bateau in tigai. vedeai cate-un cap cand la un geam cand la altul.

pana la urma s-au mutat si ei, ori la resita ori la timisoara, casa a ramas singura, oamenii au desfacut-o si si-au luat fiecare ce-au avut nevoie: caramizi, scanduri etc.

si... cam asta a ramas...

Thursday, May 08, 2008

am cautat floarea asta de-am innebunit. imi aduceam aminte de ea perfect, stiam ca o vazusem cand eram mica si ca erau multe multe multe undeva, da acu nu mai era pe nici un camp si am crezut ca ori a disparut ori am visat eu. da uite ca am gasit-o, si erau tot asa, multe multe multe, un camp intreg. si nu, nu e floare de menta sau de urzica. sau de tra la la tigancii.

EA este. supa de taitei. mai mult nu pot sa zic, ca-mi dau lacrimile de emotie :D

Wednesday, May 07, 2008


oala nu stia nici ea ce cauta acolo, dar celelalte gunoaie zor-nevoie s-o aleaga presedinta. mai era un pantof rosu, cu toc, foarte derutat si el, nici nu stia incotro s-o apuce. io i-am sugerat s-o ia frumos inapoi spre casa si sa-i traga un varf in fund stapane-si sau stapanului care l-a aruncat aiurea pe deal.

Sunday, April 06, 2008


in-ghe-ta-taaaa... si spuma de la bere.

n-am mai vazut niciunde inghetata ca aia de la bocsa, varianta old school, desigur :) era intr-un cornet patrat, adanc doar de doua degete si cu fundul plat. inghetata era jumatate roz, jumatate verde, ca o piramida. mi se pare ca ghereta de la care luam inghetata asta era exact langa coafor. bunu se stia si se saluta cu toti oamenii de pe-acolo. nu cred ca era cine stie ce prieten cu toti, da era clar ca ii placea sa se vada cu ei. cam asta e tot farmecul cand mergi la piata sau la cumparaturi, ceva: iesi din casa si de bine de rau te intalnesti cu cineva care iti zice un "sa traiesti", unu mai zambeste, mai face o gluma, spune un banc pe care il stii din prima zi de munca, de acu 40 de ani cand i-ai cunoscut pe oamenii aia. in timpul asta ceva mic si dezlanat sta pe ghidonul bicicletei, balangane din picioare si lipaie la o inghetata care se topeste. Dupa ce s-a boscait bine pe maini si pe fata cu inghetata, trebe s-o lustruiesti cu batista proprie si cu putin scuipat ca sa arate totusi a creatura umana cand o livrezi inapoi pe poarta la buni.

piata de la bocsa e aproape de halta (un loc unde opreste trenul si de unde poti sa iei bilete, dar nu e gara, e ca o statie intermediara intre doua gari). cand veneam in vacanta bunu ne lua cu bicicleta de la tren. de fapt lua din bagaje si ma lua ori pe mine ori pe sor mea. treceam prin piata si acolo era o baraca din care iesea o tejghea de dupa care iesea o jumatate de om care scotea halbe si tapi de bere. mi se pare ca erau si vreo doua-trei masute de tabla, rotunde, cu un picior inalt si fara scaune. cativa oameni se sprijineau intr-un cot de mesele alea sau de tejghea, beau bere si palavrageau ceva. cand isi primea si bunu berea mai intai imi dadea mie sa beau spuma. un pic asa. toata chestia dura maxim 5-10 minute, bea o bere si pleca acasa. nu cred ca facea asta prea des si nu a baut niciodata mai mult de o bere. era asa... o aparitie fulminanta pentru oamenii aia, probabil.

cand ne astepta la gara, bunu se imbraca intr-un fel de haine de duminica pe care acum am vazut ca le poarta prin gradina la lucru, daca nu le-o fi pus deja pe foc. era foarte frumos in hainele alea. Erau niste pantaloni albastri de ceva stofa, material, si o camasa galben-crem, cu maneca scurta. hainele alea le mai purta numai cand mergeam undeva in vreo vizita mai festiva sau la resita. aveam o carte cu povesti de octav pancu iasi. una dintre povesti era despre un baietel care n-avea chef sa se duca la scoala da pana la urma tot se imbraca si se duce, de dragul hainelor cu care trebuia sa se imbrace. in poza de langa poveste apareau o camasa si niste pantaloni aproape la fel ca astia pe care-i avea bunu.

Tuesday, March 18, 2008

in capatul gradinii de la bocsa e un camp care se termina brusc intr-un deal inalt. pe dealul ala cresc salcami. cateodata cand e cald rau si bate si vantul tare, frunzele salcamilor se intorc pe dos si lumina e asa de puternica de zici ca esti in filmele alea cu fantome si detectivi. nu stiu de ce, da asa mi se pare mie ca aratau si coastele alea acoperite cu paduri de maslini, pe unde ii construiau grecii temple atenei. destul de dubios. mai ales ca n-am vazut niciodata un maslin. am vazut frunze de maslin, da erau atasate de maslina, la magazin, si alea nu cred ca se pun ,ca sunt tinute in saramura.

e, ideea e ca, tot nu stiu de ce, de cate ori vad dealul ala cu salcamii, vantul si lumina, mi se pare ca, daca as urca pe deal, pe partea cealalta as gasi marea.

Monday, March 03, 2008

intr-un fel, cel mai bun lucru la bocsa erau ciupercile. mai ales daca erau in felul asta: din toate felurile, alergate prin toata padurea cateva ore, curatate, cu cozi cu tot (cozile taiate jos si dup-aia puse si ele), prajite in tigaie cu ulei. Si dupa aia cu usturoi si patrunjel. si paine.

as manca ciuperci in toate felurile si formele, da astea la tigaie de care ziceam sunt bune de-ti vine sa ti le torni in cap.

Wednesday, February 20, 2008

BabaRoza din zmeuris


Cateodata vecinii ii ziceau Baba Rozalia. Cu accent pe primul "a". Imi placea cum suna.
Asta era mama batrana a lu TantiMargareta, nevasta lu NeneaVasilica vecinu nostru. Care mai avea si o capra pe care o chema Tili. Cu diacritice. Eeee... si baba asta avea ea vreo 70 de ani pe-atunci. Vecinii astia faceau parte tot dintre aia harnici. Erau nemti. Si cred ca si catolici. In zona aia e o amestecatura de natii si nici una nu seamana cu alta. Par sa semene, da daca te uiti de aproape diferentele sunt foarte clare. Se vede care-i roman, care-i neamt, care ungur, care sarb, la care e familie mixta, cum era la buni si bunu.

Stateau in casa aia vreo 3-4 generatii. BabaRoza, fie-sa, copiii lu fie-sa si copiii copiilor lu fie-sa. Stateau de fapt in aceeasi curte, da aveau gospodarii separate. Adica BabaRoza era un pic mai singuratica, am observat ca multi batrani fac asa. Se izoleaza intr-o casuta in fundul curtii. E, baba asta era ceva de speriat, pentru ca era foarte certareata si nemultumita. Ii zicea lu bunu ca din cauza mea si a lu sor-mea nu poa sa aiba ea pic de liniste in curte, ca cica faceam galagie. Bineinteles exagera, ca si eu si sor-mea eram foarte linistite si ne certam foarte rar si nu tipam niciodata. Mai boceam io daca ma loveam, da pe sor-mea nu-mi amintesc sa o fi auzit bocind. Era mai sobra. Trebuia sa pastreze un nivel de om serios, ca era mai mare. Era sefu. Ne jucam de-a banditii, sau de-a haiducii, eu cu ea. Si ea era, normal, capitanul bandei, si eu eram banda. Ascultam toate comenzile. De obicei ma trimitea in misiune sa fur gogosi sau snitele de la buni. Sau clatite. Dup-aia ne duceam cu ele la bunu, imparteam prada, si cand ii ziceam lu buni se facea ca nu stie, ca n-a vazut ca doaaaamne, ce ne mai pricepem. Acum ca ma gandesc, vad ca de fapt bunu era capul capilor. Era omul din umbra. Sistemul era corupt pana la varf.

BabaRoza obisnuia sa se piteasca in tufele de zmeura din gradina ei, lipita de a noastra. Se facea ca are treaba si statea cu ochii pe noi. Seara "ne turna" la bunu. Ce i se parea ei mai grav. Ca ne-am urcat in copaci, ca am mancat nu stiu cate mere, ca ne-am batut cu bete de marar (sor mea citise muschetarii de curand si faceam antrenamente la scrima).

Baba asta mai avea, nu stiu de unde, un nepot mai mare ca noi, cre ca avea vreo 14 ani. Laura avea vreo 9-10 si eu 6. Nepotu asta, pe care-l chema Ciprian, statea de fapt la bloc, tot in Bocsa, da venea in vacante pe la bunica-sa. Se remarca prin faptul ca toata ziua zbiera prin curte. Nu stiu de ce facea de-astea la varsta lui. Noaptea iesea pe strada la banca, cu golanii si gagicile. Bunica-sa insa zicea de el ca e cuminte ceva de speriat. Cand nu urla dupa el prin curte "Ciprianeeeeee!!! Cipriane treci aici ca-ti rup urechile!". Nu stiu de ce ii rupea urechile, da ma bucuram ca nu e bunica mea. Il punea saracu, la 14 ani, sa doarma dupa-amiaza. Atunci urla la noi ca facem galagie si nu poate sa se odihneasca mititelu.

BabaRoza a murit cred acu vreo 2 ani. Imi aduc aminte ca ma facusem mare si m-am intalnit ultimele dati cu ea. Cred ca avea spre 90 de ani. Se imbunase. Vorbea cu mine cu un fel de respect asa, eram... gata... om serios, de baza, cu care poti sa discuti. Zicea ca o doare ba una ba alta, soldul, cotu, picioru. Le zicea parca astepta sa-i zic io ce sa faca sa nu o mai doara si sa nu mai fie batrana. Si era foarte mandra ca uite, m-am facut mare, si cand eram mica nu eram decat o gagalice. Cre ca m-a si pupat de cateva ori, nu mai tin minte.
Mos Patru avea palarie de padurar.

cand eram mica-mica, bunu lua lapte de la un mos care locuia cu baba lui intr-o casa la marginea padurii. Pe mos il chema Mos Patru si pe baba lui nu stiu cum o chema, dar era om bun. Si baba si mosu purtau sort. Al babei era inflorat, al lui mosului era alb-gri, dintr-un fel de prelata. Cateodata mergeam si ne mulgea laptele pe loc si stateam cu mosu in grajd, langa vacute. Cred ca nimic nu miroase mai a curat decat un grajd de vaci. E cam ca mirosul de rufe uscate pe sarma, cam pe acelasi loc. Era pe vremea cand bunu avea pana in 55 de ani. Mosu avea vreo 90. De-aia nu mi-am pus niciodata problema ca bunu ar putea fi batran. De acolo mi-a ramas si mirosul de batrani. Daca ma plictiseam in grajd, sau daca eram prea multi si se panica vaca, ma duceam cu baba lu Mos Patru in casa. Acolo era mirosu de oameni batrani. Un miros de terci, amestecat cu haine vechi, nu murdare, da vechi, cu miros de miez de paine si rosii. Am mai gasit mirosul asta la strabunica mea si de curand, pe scara unui bloc din bucuresti. Cred ca e un miros de sort mai bine zis. De panza veche cu ceva de mancare, ce ziceam mai sus. Baba juca un rol secundar pentru mine, cam cum ar fi fost mosul lu Sfanta Miercuri daca ar fi fost. Nu-mi mai aduc aminte decat ca era, ca si mosul, foarte blanda si imi povestea ca au niste nepoti parca pe la Resita sau Timisoara, pe care nu prea ii vedeau. Traiau singuri si stafiditi acolo la ei in casuta, cu lapte, branza si ciuperci din padure. Erau altfel decat alti oameni din Bocsa pentru ca nu exclamau excesiv si nu se scalambaiau la copii. Imi placea si ca le ziceam mos si baba, nu tanti si nenea. Erau din alt film. Te luau de om serios. Nu ca nu stiau sa se joace, erau niste oameni foarte blanzi si foarte calzi, da nu se pitigaiau si nu te pacaleau cu chestii clasice de pacalit copii. Stiai clar cu ei si de unde vine laptele, si de ce creste iarba si ca nu exista bau bau. Daca ii intrebai de valva muntelui sau de muma padurii s-ar putea sa fi fost de alta parere. Da cu bau bau-ul sigur nu aveau nici o gara.

Alt lucru care imi placea era ca nu aveau curtea betonata. Pe la Bocsa oamenii care stau la curte sunt de trei feluri: harnicii, care organizeaza si lustruiesc tot, si din astia fac parte bunu cu buni, si au toata curtea asfaltata mai putin tarcul pentru gaini si gradina (si in gradina au pe mijloc o alee pietruita pe care o matura zilnic!); lenesii, care au noroi si anarhie prin curte; si batranii vechi, care au iarba in toata curtea. Mos Patru avea curtea plina de gaini, pui si iarba. Cateodata gainile urcau treptele si bagau capul pe usa in casa si se uitau la tine. Isi lungeau gatu si scoteau cate un "coooooooot, cooooooooooot" meditativ-dojenitor, dupa caz.

Pe vremea aia, pentru mine Mos Patru era egal cu laptele. Care nu-mi placea de nici o culoare. Dar, pentru ca era de la Mos Patru si pentru ca buni zicea ca daca beau toata cana pe fundul canii o sa vad ceva frumos, Bocsa era singurul loc unde nu comentam cand trebuia sa beau lapte.

Monday, January 14, 2008


Asta cred ca e izvorul de la Izvorul Negru. Dupa cum vad, imaginea contine si o lipitoare.
Izvorul Negru a fost un fel de complex turistic in mijlocul padurii. Era si o cabana cu vreo 6 camere, parca, de beton, din care au mai ramas numai peretii si cioburile. Mai erau si o ciuperca, niste mese de lemn, banci si nu mai stiu ce, in afara de izvorul asta. Oricum, ce e sigur e ca trebuia sa mergi pe un drum forestier, ca sa nu-i zic carare, vreo 4 kilometri cel putin, nu pot sa apreciez corect distanta pentru ca nu am mai fost de multa vreme acolo. Si din nou, pe drum nu esti decat tu si muma padurii. Cel mult.

Friday, January 11, 2008


asta e unul dintre papucii pe care i-a purtat buni prin curte pana acu vreo 4 ani. sunt facuti de bunu, au talpa cioplita din lemn si bareta e facuta din piele de porc batuta in cuie pe margini. fac un zgomot minunat cand mergi cu ei pe asfalt. sunt ideali cand ploua si trebuie sa treci peste baltoace. nu sunt buni daca a plouat si vrei sa scoti cartofi, ca te scufunzi in noroi pana la glezne.

dupa peste 20 de ani (cred) de purtat sabotii astia, buni s-a impiedicat cu ei si si-a dat cu capu in poarta. de atunci i s-a interzis sa se mai catere vreodata pe ei, desi ii placeau mult de tot. acum sabotii sunt aruncati in pod si de-aia arata asta asa prafuit.

mici si rai

astia-s niste ardei din care vrea bunu sa faca la primavara otrava pentru gandacii de colorado si eventual pentru coropisnite. acum ma gandesc ca intr-un fel coropisnitele sunt frumoase ca au un fel de puf asa pe corp si cateodata zici ca-s de plus. unele au si o culoare frumoasa. da daca ma gandesc mai bine mi se face paru maciuca. lasa.